3. Cauzele poluării aerului

Poluarea aerului este una dintre principalele probleme de mediu care
amenință sănătatea umană, ecosistemele și clima. Principalele surse ale
acestei poluări sunt direct legate de activitățile umane și se
concentrează în sectoare precum producția de energie, transporturile,
industria și agricultura. Poluarea aerului este o problemă complexă care
afectează nu numai aerul pe care îl respirăm, ci și solul, apa și
sistemele climatice.

3.1. Utilizarea combustibililor fosili și producția de energie

Energia este o parte indispensabilă a vieții moderne. Avem nevoie de
energie pentru a ne încălzi casele, pentru a alimenta fabricile, pentru
a asigura transportul și pentru a o utiliza în aproape toate aspectele
vieții noastre de zi cu zi. O parte semnificativă a acestei nevoi este
încă satisfăcută prin combustibili fosili, cum ar fi cărbunele, petrolul
și gazul natural. Cu toate acestea, utilizarea combustibililor fosili nu
se limitează la producția de energie; ea reprezintă, de asemenea, o
amenințare majoră în ceea ce privește poluarea aerului, schimbările
climatice și sănătatea publică.

Conform datelor din 2023, aproximativ 82% din consumul global de
energie primară provine încă din combustibili fosili. Acest procent este
destul de frapant în ceea ce privește înțelegerea impactului politicilor
energetice asupra mediului. În timp ce aproximativ 14,8 miliarde de tone
echivalent petrol (TEP) de energie sunt consumate anual, 4,7 miliarde
TEP provin din petrol, 3,9 miliarde TEP din cărbune și 3,4 miliarde TEP
din gaze naturale. Aceste cifre demonstrează în mod clar cât de
dominante sunt combustibilii fosili în sistemele energetice globale și,
în consecință, cât de mult contribuie la poluarea aerului.

Gazele și particulele nocive eliberate în timpul arderii
combustibililor fosili degradează grav calitatea aerului. Principalii
poluanți emiși în atmosferă în timpul acestui proces sunt următorii:

Dioxidul de carbon (CO₂): Cel mai important gaz cu efect de seră
și cauza principală a schimbărilor climatice.
Monoxidul de carbon (CO): produs ca urmare a arderii incomplete,
inhibă transportul oxigenului în sânge și are un efect toxic.
Dioxid de sulf (SO₂): provoacă ploi acide și irită căile
respiratorii.
Oxizi de azot (NOx): contribuie la formarea ozonului și a
smogului; provoacă boli pulmonare.
Particule (PM_2,5 și PM₁₀): printre cei mai
periculoși poluanți; pătrund în sistemul respirator și provoacă
afecțiuni cardiace și pulmonare.
Compuși organici volatili (COV): Unii sunt cancerigeni;
reacționează cu lumina soarelui în atmosferă pentru a forma
ozon.
Metale grele (mercur, plumb, cadmiu): eliberate în principal în
timpul arderii cărbunelui; au efecte toxice asupra sistemului
nervos.

Aceste substanțe provoacă degradarea mediului și prezintă riscuri
semnificative pentru sănătatea publică. În fiecare an, milioane de
decese premature la nivel mondial sunt direct legate de poluarea
aerului. Poluarea aerului legată de combustibilii fosili este un factor
cheie în incidența astmului, bronșitei, BPOC și a bolilor
cardiovasculare.

Combustibilii fosili nu numai că emit poluanți direcți, dar
contribuie și la formarea de poluanți secundari. De exemplu, oxizii de
azot și COV interacționează cu lumina soarelui pentru a produce ozon la
nivelul solului. Ozonul la nivelul solului irită sistemul respirator și
accelerează dezvoltarea bolilor precum BPOC. În plus, acest gaz este
unul dintre gazele cu efect de seră care contribuie la încălzirea
globală. Încălzirea atmosferei accelerează formarea ozonului, care,
combinat cu valurile de căldură din orașe, deteriorează și mai mult
calitatea aerului.

Țările riverane Mării Negre – Turcia, Bulgaria, România, Ucraina,
Rusia și Georgia – se confruntă cu o problemă de mediu comună, în ciuda
profilurilor energetice și a nivelurilor de dezvoltare economică
diferite: poluarea aerului cauzată de combustibilii fosili. Faptul că o
parte semnificativă din necesarul energetic al regiunii este acoperit de
combustibili fosili contribuie atât la degradarea calității aerului la
nivel local, cât și la agravarea crizei climatice globale.

O parte semnificativă din producția de energie a Turciei se bazează
în continuare pe combustibili fosili, cum ar fi cărbunele, gazul natural
și petrolul. Centralele termice, în special în regiuni precum Zonguldak,
Çanakkale și Afşin-Elbistan, sunt concentrate în aceste zone și au un
impact semnificativ asupra calității aerului local. Deși Turcia a
înregistrat progrese în tranziția către energia regenerabilă în ultimii
ani, ponderea surselor interne de cărbune, cum ar fi lignitul, în
producția de energie rămâne ridicată. În plus, dependența de importurile
de gaze naturale a stârnit dezbateri privind securitatea energetică,
crescând în același timp emisiile de gaze cu efect de seră asociate
utilizării combustibililor fosili.

Cărbunele joacă un rol important în sistemul energetic al Bulgariei.
În special, centralele termice pe cărbune situate în Valea Maritsa
reprezintă o mare parte din producția de energie electrică a țării. Cu
toate acestea, aceste centrale se confruntă cu dificultăți în
respectarea standardelor de mediu ale Uniunii Europene și emit niveluri
semnificative de dioxid de sulf (SO₂), oxizi de azot (NOₓ) și particule
(PM). Conform rapoartelor Agenției Europene de Mediu, Bulgaria se numără
printre țările cu cele mai ridicate rate de mortalitate pe cap de
locuitor din cauza poluării aerului.

În România, utilizarea combustibililor fosili se bazează, de
asemenea, în mare măsură pe cărbune și gaze naturale. Țara a început
procesul de închidere a unor centrale electrice pe cărbune, în
conformitate cu obiectivele Uniunii Europene privind neutralitatea
carbonului. Cu toate acestea, centralele termice care funcționează în
regiuni precum Oltenia și Hunedoara continuă să provoace probleme
semnificative de mediu. În plus, în cadrul infrastructurii energetice,
tranziția către surse de energie regenerabile progresează relativ lent,
iar dependența de combustibilii fosili continuă.

Infrastructura energetică a Ucrainei s-a bazat pentru o lungă
perioadă de timp pe combustibili fosili, precum cărbunele și gazele
naturale. Rezervele de cărbune și centralele termice din regiunea Donbas
satisfăceau o parte semnificativă din necesarul energetic al țării. Cu
toate acestea, conflictele care au început în 2014 și s-au transformat
într-un război continuu din 2022 au perturbat grav acest sistem. Acest
proces a dus la distrugerea infrastructurii energetice și a provocat o
trecere la soluții energetice temporare. În special, atacurile asupra
instalațiilor energetice în timpul războiului au agravat atât poluarea
mediului, cât și criza umanitară.

Georgia este o țară cu rezerve limitate de combustibili fosili, iar o
mare parte din necesarul său energetic este importat. Această situație
face ca Georgia să fie vulnerabilă din punct de vedere al dependenței
energetice, în timp ce emisiile de carbon rezultate din utilizarea
gazelor naturale importate reprezintă o problemă semnificativă. Deși
țara are un potențial hidroelectric bogat, consumul de gaze naturale a
crescut în ultimii ani din cauza creșterii cererii de energie. Pentru
Georgia, securitatea aprovizionării cu energie este o problemă critică,
la fel de importantă ca impactul combustibililor fosili asupra
mediului.

Utilizarea combustibililor fosili nu numai că afectează calitatea
aerului terestru, dar amenință și ecosistemul sensibil al Mării Negre.
Emisiile provenite de la centralele electrice și instalațiile
industriale ajung la suprafața mării sub formă de ploi acide, modificând
compoziția chimică a apei de mare. În plus, emisiile de combustibil
provenite din transportul maritim și scurgerile din tancuri au un impact
negativ asupra calității apei și biodiversității din Marea Neagră.
Transportul pe scară largă de combustibili fosili din porturile Rusiei
și Ucrainei este una dintre principalele cauze ale poluării marine.

În țările în curs de dezvoltare, grupurile de populație cu venituri
mici trăiesc de obicei în zone mai apropiate de centralele electrice și
instalațiile industriale alimentate cu combustibili fosili. Această
situație aduce în prim-plan problema inegalității de mediu. De exemplu,
țări precum India și China au cele mai ridicate rate de mortalitate
legate de poluarea aerului la nivel global, din cauza densității
ridicate a populației și a politicilor energetice bazate pe cărbune. În
plus, combustibilii solizi utilizați pentru încălzirea și gătitul în
interiorul locuințelor în țările cu venituri mici contribuie în mod
semnificativ la poluarea aerului din interior.

Transformarea sistemelor energetice este esențială pentru prevenirea
poluării aerului cauzate de combustibilii fosili. Principalele strategii
recomandate în acest context sunt următoarele:

Utilizarea energiei regenerabile: extinderea utilizării surselor
de energie curată, cum ar fi energia solară, eoliană și
geotermală.
Eficiența energetică: îmbunătățirea izolației clădirilor,
utilizarea iluminatului cu LED și alegerea aparatelor electrocasnice
eficiente din punct de vedere energetic.
Transportul curat: promovarea vehiculelor electrice și
îmbunătățirea sistemelor de transport public.
Sisteme de filtrare în instalațiile industriale și energetice:
tehnologii obligatorii care controlează emisiile.
Schimbări de comportament individual: conștientizarea conservării
energiei, obiceiuri de reciclare și revizuirea preferințelor de
consum.

Combustibilii fosili, deși sunt cea mai utilizată sursă de energie în
prezent, sunt și una dintre principalele cauze ale poluării aerului și
ale crizei climatice. Deși utilizarea lor contribuie la creșterea
economică pe termen scurt, pe termen lung aceștia reprezintă o
amenințare semnificativă pentru sănătatea umană și viitorul planetei
noastre. Prin urmare, reducerea dependenței de combustibilii fosili și
construirea unui viitor energetic mai curat și mai durabil necesită
acțiuni decisive din partea tuturor părților interesate, de la indivizi
la guverne.

3.2. Emisiile industriale și ale fabricilor

De la Revoluția Industrială, omenirea și-a mărit continuu capacitatea
de producție prin creșterea economică și progresul tehnologic. Cu toate
acestea, acest progres a avut un impact grav asupra mediului și
sănătății umane. Astăzi, fabricile și instalațiile industriale sunt una
dintre cele mai mari surse de poluare a aerului la nivel mondial.
Poluanții emiși de aceste surse e e nu numai că dăunează atmosferei, dar
afectează negativ și solul, resursele de apă și ecosistemele. Poluarea
industrială a aerului se află în centrul multor probleme, printre care
schimbările climatice, ploile acide, problemele de sănătate și
degradarea mediului.

Emisiile industriale și ale fabricilor sunt formate din eliberarea de
gaze și particule în atmosferă în timpul proceselor de producție. O mare
varietate de poluanți sunt produși în timpul proceselor precum producția
de energie, prelucrarea materiilor prime, reacțiile chimice și
incinerarea deșeurilor. Cei mai comuni poluanți includ:

Dioxidul de carbon (CO₂): principalul gaz cu efect de seră; este
cauza principală a schimbărilor climatice.
Dioxidul de sulf (SO₂): format prin arderea combustibililor care
conțin sulf, cum ar fi cărbunele și păcura; provoacă ploi
acide.
Oxizi de azot (NOx): se formează în timpul proceselor de ardere
la temperaturi ridicate; cresc formarea de ozon.
Particule (PM_2,5 și PM₁₀): sunt particule
invizibile, cum ar fi praful, funinginea și cenușa; pot pătrunde în
plămâni prin respirație.
Compuși organici volatili (COV): substanțe chimice eliberate în
aer din substanțe precum vopsea, solvenți și adezivi; unele sunt
cancerigene.
Metale grele: Metalele toxice, cum ar fi mercurul, plumbul și
cadmiul, sunt emise în principal în timpul proceselor de extracție a
cărbunelui și mineritului.
Toxine precum dioxinele și furanii: acestea sunt emise în
principal de instalațiile de incinerare a deșeurilor și pot persista în
mediu pentru perioade îndelungate.

Poluarea industrială este cea mai concentrată în industriile
energetică, metalurgică, chimică, cimentieră, petrochimică și textilă
din întreaga lume. Reglementările slabe în materie de mediu din țările
în curs de dezvoltare, în special, sporesc producția de poluare în
aceste sectoare. De exemplu:

Rafinăriile emit COV, cum ar fi benzen, toluen și xilen, precum
și gaze precum SO₂.
Oțelăriile sunt surse importante de metale grele și particule
(PM).
Minele generează atât poluare cu gaze, cât și cu praf; praful de
siliciu provoacă silicoză la lucrători.
Fabricile petrochimice emit gaze toxice, precum și emisii
semnificative de COV în timpul producției de materiale plastice și
produse chimice.

Acești poluanți nu numai că poluează atmosfera, ci și contaminează
sursele de apă, solul și chiar lanțul alimentar, prezentând riscuri pe
termen lung pentru sănătate.

Faptul că instalațiile industriale sunt adesea situate în zone cu
venituri mici, rurale sau etnic diverse creează o nedreptate ecologică.
Această situație expune comunitățile deja defavorizate la niveluri mai
ridicate de poluare și le limitează capacitatea de a aborda problema. În
acest context, poluarea aerului nu ar trebui considerată doar o problemă
de mediu, ci ar trebui considerată și abordată ca o problemă
socială.

Industrializarea a fost o forță motrice a creșterii economice în
țări, prin crearea de locuri de muncă, sprijinirea dezvoltării
infrastructurii și creșterea nivelului de bunăstare. Cu toate acestea,
acest proces de dezvoltare a generat, în schimb, costuri de mediu.
Poluarea aerului cauzată de instalațiile industriale reprezintă o
amenințare pentru sănătatea comunităților locale, în special în țările
riverane Mării Negre, și dăunează ecosistemelor marine și terestre.
Activitățile industriale din aceste regiuni sunt, în , de o amploare
atât de mare încât consecințele lor asupra mediului ar necesita
cooperare regională.

Turcia și-a concentrat industria în regiunile Marmara, Marea Egee și
Marea Neagră. Activitățile industriale bazate pe fier și oțel, extracția
cărbunelui, produsele chimice și energia sunt desfășurate intens în
orașe precum Zonguldak, Ereğli și Samsun de-a lungul coastei Mării
Negre.

Zonguldak este cunoscut pentru exploatările de cărbune și
centralele termice. În această regiune, poluarea aerului, dioxidul de
sulf (SO₂), oxizii de azot (NOₓ) și nivelurile de particule (PM)
depășesc frecvent valorile-prag naționale.
Samsun găzduiește industrii de fertilizanți și rafinare. Emisiile
de COV și metale grele provenite de la aceste instalații prezintă
riscuri grave pentru sănătate, datorită proximității lor față de zonele
rezidențiale.
Zonele industriale organizate (OSB) sunt în expansiune; cu toate
acestea, sistemele lor de tratare și filtrare a apelor uzate nu sunt
întotdeauna adecvate.

Deși Turcia a elaborat o legislație pentru controlul emisiilor,
există probleme cu punerea în aplicare și inspecția acesteia. În plus,
derogările de mediu acordate centralelor termice provoacă adesea
dezbateri publice.

În Bulgaria, industria depinde în mare măsură de centralele electrice
pe cărbune și de industria grea. Complexul centralelor termice Maritsa
din Stara Zagora este una dintre cele mai mari surse de poluare a
aerului din Balcani.

Emisiile de SO₂ și PM provenite de la centralele electrice
degradează semnificativ calitatea aerului.
În ciuda faptului că este membră a Uniunii Europene, Bulgaria se
numără printre țările care depășesc valorile limită ale UE privind
poluarea aerului.

Deși țara încearcă să renunțe la dependența de cărbune în cadrul
Pactului verde european, această tranziție se desfășoară lent din cauza
preocupărilor legate de securitatea energetică.

România, în special orașele industriale precum Petroșani, Galați,
Ploiești și Constanța, are o economie bazată pe producția de cărbune,
oțel și produse petrochimice.

Combinatul siderurgic din Galați se remarcă prin emisiile
ridicate de monoxid de carbon, PM și metale grele.
Portul Constanța contribuie la calitatea slabă a aerului, atât
din cauza poluanților legați de transportul maritim, cât și din cauza
activităților rafinăriilor.

În calitate de membru al UE, România a implementat sisteme de
monitorizare digitală pentru a urmări emisiile industriale; cu toate
acestea, modernizarea unor instalații mai vechi rămâne incompletă.

Industria din Ucraina este concentrată în bazinele estice Donetsk și
Dnipro. Orașele de coastă de la Marea Neagră, Odesa și Mykolaiv, sunt
importante pentru industria construcțiilor navale, chimică și de
prelucrare a produselor agricole.

Ucraina dispune de instalații tehnologice învechite din cauza
infrastructurii industriale grele din era sovietică.
Sistemele de filtrare a aerului lipsesc adesea sau nu sunt
operaționale în aceste instalații.
În ciuda scăderii producției industriale din cauza războiului,
impactul asupra mediului al infrastructurii industriale bombardate a
atins niveluri grave.

Datorită distrugerii infrastructurii energetice, utilizarea
neregulată a combustibililor (cum ar fi anvelopele și plasticul) a
crescut în unele regiuni, ducând la răspândirea poluanților atmosferici
periculoși.

Georgia are o structură industrială relativ mai limitată. Cu toate
acestea, Batumi (Batumi) de pe coasta Mării Negre este o sursă regională
semnificativă de poluare din cauza activităților petrochimice și
portuare.

Georgia a început să elaboreze legi de mediu conforme cu normele
UE pentru a limita poluarea industrială a aerului.
Cu toate acestea, lipsa investițiilor în infrastructură
îngreunează controlul poluării, în special în întreprinderile
industriale mici și mijlocii.

Emisiile industriale dăunează nu numai atmosferei, ci și Mării Negre
în sine. Compușii de sulf și azot transportați pe uscat și pe mare de
ploile acide modifică echilibrul pH-ului apei de mare, afectând negativ
viața marină. Metalele grele împiedică dezvoltarea fitoplanctonului și a
peștilor. În special, deversările de apă de răcire din centralele
termice creează poluare termică, perturbând ecosistemele. Accidentele și
scurgerile din porturile industriale provoacă contaminarea mării cu
petrol și substanțe chimice, afectând negativ atât pescuitul, cât și
turismul.

Emisiile industriale și ale fabricilor din țările riverane Mării
Negre reprezintă o amenințare pentru regiune în ceea ce privește mediul
și sănătatea publică. Deși situația fiecărei țări este diferită,
poluarea aerului este o problemă care nu cunoaște granițe. Prin urmare,
soluția trebuie să se bazeze pe cooperarea transfrontalieră. Tehnicile
de producție curate, mecanismele stricte de monitorizare și
solidaritatea regională pot contribui la susținerea creșterii economice,
reducând în același timp impactul negativ asupra mediului. Protejarea
aerului și a apei din Marea Neagră nu ar trebui să fie doar o politică
de mediu, ci și o strategie de dezvoltare pentru aceste țări.

Reducerea poluării industriale a aerului este posibilă. Pentru a
realiza acest lucru, trebuie utilizate împreună instrumente tehnologice,
juridice și administrative:

Sisteme de filtrare și tratare: Tehnologii precum filtrele
electrostatic, sistemele de spălare a gazelor de ardere și tratarea
gazelor de ardere ar trebui adoptate pe scară largă.
Tehnici de producție curate: ar trebui sprijinite metodele de
producție care consumă mai puțină energie și generează mai puține
deșeuri.
Utilizarea energiei regenerabile: ar trebui încurajate sursele
alternative de energie, cum ar fi energia solară, eoliană și geotermală,
în locul consumului de combustibili fosili.
Standarde solide de emisii: limitele de emisii ar trebui
înăsprite prin reglementări legale și aplicate prin inspecții
periodice.
În zonele industriale ar trebui instituite sisteme de
monitorizare continuă a aerului.
Gestionarea adecvată a deșeurilor: trebuie împiedicată eliberarea
directă a deșeurilor periculoase în mediu; procesele de reciclare și
eliminare trebuie monitorizate strict.

Emisiile industriale și ale fabricilor sunt invizibile, dar
reprezintă cele mai periculoase aspecte ale sistemelor moderne de
producție. Având în vedere impactul lor direct asupra sănătății, daunele
ireversibile aduse ecosistemelor și contribuția la criza climatică, este
o problemă care nu poate fi neglijată. Cu toate acestea, este posibilă
reducerea poluării industriale a aerului prin politici adecvate,
tehnologii eficiente și o mai mare sensibilizare a publicului.
Stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economică și sănătatea
mediului este esențială pentru a garanta o viață sănătoasă atât pentru
generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare.

3.3. Transportul și sistemele de transport

Sistemele de transport, care constituie coloana vertebrală a
societăților moderne, permit mobilitatea oamenilor, comerțul și
dezvoltarea economică. Cu toate acestea, o mare parte din aceste sisteme
depind de combustibilii fosili, ceea ce face ca poluarea aerului legată
de transport să fie o problemă importantă pentru mediu și sănătate.
Transportul rutier, maritim, feroviar și aerian sunt astăzi surse majore
de poluanți atmosferici. În special, calitatea aerului este grav
degradată în marile orașe din cauza congestiei traficului, a utilizării
combustibililor de calitate scăzută și a vehiculelor vechi.

Sistemele de transport emit o gamă largă de gaze și particule nocive,
inclusiv monoxid de carbon (CO), oxizi de azot (NOx), compuși organici
volatili (COV), particule (PM₁₀ și PM_2,5) și
dioxid de carbon (CO₂). Acești poluanți nu numai că reduc calitatea
aerului, dar au și un impact direct asupra sănătății publice:

Monoxidul de carbon: chiar și la niveluri scăzute, este toxic și
împiedică transportul oxigenului.
Oxizi de azot și COV: formează ozon la nivelul solului prin
reacții fotochimice; declanșează astm și boli respiratorii.
Particule: pot pătrunde adânc în țesutul pulmonar; pe termen
lung, pot provoca cancer și boli cardiace.
Dioxidul de carbon: principalul gaz cu efect de seră, care
contribuie la schimbările climatice.

Acești poluanți cauzați de transport sunt extrem de importanți atât
în ceea ce privește problemele de sănătate pe termen scurt, cât și
degradarea mediului pe termen lung.

Transportul rutier, cea mai comună formă de transport, este cea mai
mare sursă de poluare, în special din cauza vehiculelor cu motoare cu
ardere internă. Numărul tot mai mare de autovehicule și utilizarea
continuă a modelelor mai vechi în trafic contribuie la deteriorarea
calității aerului în multe orașe.

Vehiculele cu motor diesel sunt principalii responsabili pentru
emisiile de PM și NOx.
Utilizarea individuală a vehiculelor duce la emisii de carbon
semnificativ mai mari în comparație cu transportul public.
Congestionarea traficului determină funcționarea motoarelor la o
eficiență redusă și emiterea unei cantități mai mari de
poluanți.

Congestia traficului, în special în timpul orelor de vârf dimineața
și seara în centrele orașelor, ridică nivelurile de poluare a aerului la
niveluri periculoase.

Deși transportul maritim, care constituie coloana vertebrală a
comerțului internațional, este avantajos datorită costurilor reduse,
acesta provoacă probleme grave de mediu. Navele de marfă de mari
dimensiuni utilizează de obicei combustibili de calitate inferioară, cu
un conținut ridicat de sulf.

Orașele portuare (de exemplu, Istanbul, Varna, Constanța, Odesa,
Batumi) sunt expuse la niveluri ridicate de poluare din cauza emisiilor
de SO₂ și PM provenite din traficul maritim.
Motoarele navelor nu dispun de sisteme de filtrare adecvate în
sistemele de evacuare.
Marea Neagră este o mare interioară cu un volum ridicat de trafic
maritim, dar are sisteme limitate de monitorizare a mediului.

Emisiile provenite din transportul maritim afectează nu numai aerul,
ci și apa mării și ecosistemele de coastă .

Aeronavele emit gaze precum CO₂ și NOx la altitudini mari. Aceste
gaze se amestecă direct în troposferă, afectând încălzirea globală și
echilibrul ozonului. Deși poluarea aerului provenită de la aeronave nu
se simte în centrele orașelor, concentrațiile de NOx și COV cresc în
zonele rezidențiale din jurul aeroporturilor.

Motoarele cu reacție emit niveluri ridicate de poluanți, în
special în timpul decolării și aterizării.
Aeroporturile mari au o amprentă de carbon semnificativă, atât
din cauza traficului aerian, cât și a serviciilor la sol.

Transportul feroviar este cea mai ecologică opțiune în comparație cu
alte mijloace de transport. Sistemele de trenuri electrice se remarcă
prin consumul redus de energie și emisiile aproape zero. Cu toate
acestea:

Locomotivele diesel sunt încă utilizate în unele regiuni și
contribuie la emisiile de PM și NOx.
Deficiențele infrastructurii limitează extinderea căilor
ferate.

Sistemele de transport joacă un rol important în dezvoltarea
economică și mobilitatea socială a țărilor. Cu toate acestea, aceste
sisteme se numără, de asemenea, printre sursele semnificative de poluare
a aerului. În special, urbanizarea crescândă, utilizarea autovehiculelor
și activitățile de transport internațional în țările riverane Mării
Negre provoacă degradarea calității aerului la nivel regional. Traficul
rutier, transportul maritim, aviația și sistemele feroviare prezintă
riscuri pentru mediu și sănătatea publică prin emiterea directă sau
indirectă de gaze și particule nocive.

Sectorul transporturilor este una dintre principalele cauze ale
consumului de energie și ale poluării aerului în Turcia. Infrastructura
de transport din marile orașe de-a lungul coastei Mării Negre (Samsun,
Trabzon, Zonguldak) depinde în mare măsură de drumuri.

Transportul rutier: Transportul de marfă și de pasageri se
efectuează în principal pe cale rutieră. Acest lucru crește densitatea
vehiculelor diesel, ducând la emisii de NOx și PM.
Infrastructura de transport public: Lipsa sistemelor feroviare
urbane avansate crește utilizarea vehiculelor individuale.
Orașele portuare: Porturile Samsun și Zonguldak sunt surse
importante de poluare din cauza emisiilor de gaze de eșapament ale
navelor.
Aeroporturi: Sunt necesare studii de monitorizare a calității
aerului, în special în jurul aeroporturilor Ordu-Giresun și
Trabzon.

Se depun eforturi pentru a reduce emisiile legate de transport în
Turcia prin promovarea vehiculelor electrice și a pistelor pentru
biciclete, dar această tranziție rămâne limitată.

În Bulgaria, proporția vehiculelor care funcționează cu motorină este
destul de mare. Această situație duce la o scădere a calității aerului
în multe orașe din țară. Orașele Varna și Burgas de pe coasta Mării
Negre sunt centre importante atât pentru transportul rutier, cât și
pentru transportul maritim.

Activități portuare: Traficul intens de nave în porturile Varna
și Burgas contribuie la poluarea cu SO₂ și PM.
Vehicule vechi: În ciuda faptului că este membră a UE, o parte
semnificativă a vehiculelor de pe drumurile bulgare sunt modele vechi cu
motor diesel.
Transportul public: Infrastructura de transport public este
inadecvată în orașele din afara Sofiei.

În ciuda eforturilor continue de a respecta standardele de mediu ale
UE, există deficiențe structurale grave în ceea ce privește
durabilitatea ecologică a sistemelor de transport.

România este una dintre țările care se confruntă cu provocări în
combaterea poluării aerului cauzate de transporturi. Constanța este atât
cel mai mare port de la Marea Neagră, cât și unul dintre locurile în
care poluarea aerului cauzată de transporturi se resimte cel mai
intens.

Densitatea autovehiculelor: În marile orașe, precum București,
vehiculele vechi afectează negativ calitatea aerului.
Transportul maritim: Portul Constanța este intens utilizat pentru
transportul de mărfuri. Navele care așteaptă în port emit poluanți prin
funcționarea continuă a motoarelor.
Calitatea combustibilului este scăzută în zonele rurale, ceea ce
agravează impactul transportului rutier asupra mediului.

Deși se implementează proiecte de autobuze electrice și strategii de
transport ecologic susținute de UE, tranziția este lentă.

Ucraina se confruntă cu provocări în reducerea emisiilor legate de
transport, atât din cauza parcului auto învechit din era sovietică, cât
și din cauza condițiilor războiului în curs.

Portul Odesa: unul dintre cele mai aglomerate porturi de la Marea
Neagră; poluarea provocată de tancuri și nave de marfă este
ridicată.
Infrastructura rutieră: inadecvată și care împiedică fluxul
traficului, crescând astfel consumul de combustibil și
emisiile.
Utilizarea neregulată a combustibilului după război și arderea
materialelor precum anvelopele și plasticul provoacă emisii de gaze
nocive.

Datorită deteriorării infrastructurii de monitorizare a calității
aerului din Ucraina, amploarea poluării generate de transport nu poate
fi determinată cu precizie.

Georgia este un centru important pentru transportul rutier și maritim
prin Batumi, poarta sa de acces către Marea Neagră.

Portul Batumi creează presiune asupra mediului din cauza
transportului de combustibil și a traficului naval.
Transformarea transportului este în curs de desfășurare în
Tbilisi și Batumi, fiind încurajate proiectele de autobuze
electrice.
Majoritatea vehiculelor sunt modele second-hand importate, ceea
ce contribuie la tehnologia învechită a motoarelor și la emisii
ridicate.

Este posibilă îmbunătățirea sistemelor de transport din Georgia din
punct de vedere al mediului, în cooperare cu țările vecine, dar
finanțarea este limitată.

Combaterea poluării aerului cauzate de transport necesită o politică
cuprinzătoare și decisivă:

Promovarea utilizării combustibililor ecologici (vehicule
electrice și hibride),
Acordarea priorității transportului public și consolidarea
infrastructurii,
Extinderea pistelor pentru biciclete și a zonelor cu prioritate
pentru pietoni,
Stimulente pentru eliminarea treptată a vehiculelor
vechi,
Implementarea tehnologiilor cu emisii reduse în transportul
maritim și aerian,
Planificarea transporturilor care reduce amprenta de carbon (de
exemplu, zone cu emisii reduse),
Monitorizarea continuă și divulgarea publică a emisiilor generate
de transporturi.

Sistemele de transport, deși sunt o parte indispensabilă a vieții
moderne, au un impact semnificativ asupra mediului și sănătății umane,
care nu poate fi ignorat. Țările din bazinul Mării Negre, în special, se
confruntă cu riscuri comune pentru mediu, provenite atât din transportul
rutier, cât și din cel maritim. Prin urmare, durabilitatea ar trebui să
fie principiul director al politicilor de transport, iar tranziția de la
sistemele bazate pe combustibili fosili la soluții de transport
inovatoare, curate și integrate ar trebui accelerată. Transportul curat
este esențial pentru un aer curat.

3.4. Activități agricole și arderea în aer liber

Când ne gândim la poluarea aerului, adesea ne vin în minte mai întâi
instalațiile industriale, autovehiculele și marile orașe. Cu toate
acestea, activitățile agricole și arderea în aer liber în zonele rurale
contribuie, de asemenea, în mod semnificativ la calitatea slabă a
aerului. Acest tip de poluare, care este invizibilă, dar are efecte
grave, dăunează atât sănătății mediului regional și global, cât și
vieții umane.

Producția agricolă și gestionarea terenurilor nu numai că asigură
hrană, dar exercită și o presiune semnificativă asupra resurselor
naturale, cum ar fi solul, apa și aerul. În special, emisiile de amoniac
(NH₃), utilizarea pesticidelor, metodele de fertilizare și arderea
biomasei în aer liber sunt principalii factori care contribuie la
calitatea slabă a aerului în zonele rurale.

Deși practicile agricole moderne sporesc productivitatea, ele duc și
la eliberarea în atmosferă a unor cantități semnificative de poluanți
atmosferici. Principalii poluanți cauzați de agricultură sunt
următorii:

Amoniac (NH₃): eliberat prin creșterea animalelor și utilizarea
îngrășămintelor pe bază de azot. Acesta se transformă în oxizi de azot
în atmosferă, contribuind la formarea de particule fine
(PM2,5).
Metan (CH₄): eliberat în timpul procesului digestiv în creșterea
bovinelor și din grămezile de gunoi de grajd. Este un gaz cu efect de
seră puternic.
Particule și carbon negru: eliberate în principal în timpul
arderii reziduurilor agricole. Acestea afectează plămânii și contribuie
la încălzirea globală.
Compuși organici volatili (COV): Unii pesticide și substanțe
chimice se amestecă cu aerul și contribuie la formarea
ozonului.

Acești poluanți subminează percepția „aerului curat” în zonele
rurale, creând pericole invizibile, dar extrem de periculoase.

Arderea reziduurilor agricole și a miriștii pe câmpuri după recoltare
este încă o practică obișnuită în unele zone. Cu toate acestea, această
practică are consecințe grave asupra mediului:

Substanțe precum monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon
(CO₂), particule și carbon negru sunt eliberate în concentrații
ridicate.
Stratul fertil superior al solului este afectat în mod în timpul
procesului de ardere, ceea ce duce la o scădere a calității solului pe
termen lung.
Riscul de incendii crește; flăcările purtate de vânt se pot
răspândi în păduri și zone rezidențiale.
Particulele fine pot afecta nu numai zonele în care are loc
arderea, ci și locații mult mai îndepărtate, purtate de vânt.

Deși arderea miriștilor este interzisă prin lege sau supusă unor
restricții stricte în multe țări, această practică continuă din cauza
aplicării inadecvate a legii.

Turcia este o țară bogată în diversitate agricolă. Producția de nuci,
ceai și porumb este deosebit de importantă în regiunea Mării Negre.
Arderea miriștilor, care este răspândită în regiuni precum Anatolia de
Sud-Est și Anatolia Centrală, poate provoca daune indirecte Mării Negre
prin particule fine transportate de vânt.

Emisiile de amoniac sunt ridicate în zonele cu creștere intensivă
a animalelor.
Utilizarea gunoiului de grajd ca combustibil în zonele rurale
contribuie la poluarea aerului atât în interior, cât și în
exterior.
Deși arderea miriștilor este interzisă prin lege, aceasta este
încă practicată pe scară largă din cauza aplicării inadecvate a
legii.

În Bulgaria, agricultura, în special producția de grâu și
floarea-soarelui, este principala sursă de venit pentru zonele rurale.
Cu toate acestea, practici precum arderea miriștilor și uscarea
gunoiului de grajd în aceste regiuni contribuie la creșterea poluării cu
amoniac și particule.

Creșterea animalelor și utilizarea îngrășămintelor azotate sunt
principalele surse de emisii de NH₃.
În ciuda faptului că este membră a Uniunii Europene, Bulgaria se
confruntă în continuare cu provocări serioase în ceea ce privește
controlul emisiilor agricole.
În România, culturile de cereale precum porumbul, grâul și
floarea-soarelui sunt cultivate în special în câmpii întinse, iar
arderea reziduurilor agricole este o practică răspândită.
Din cauza lipsei sistemelor de gestionare a îngrășămintelor,
emisiile de amoniac sunt la niveluri ridicate.
Utilizarea intensivă a pesticidelor contribuie la creșterea
poluării cu COV în agricultură.
Deși în România au fost dezvoltate proiecte de biogaz sprijinite
de UE, acestea nu au fost adoptate pe scară largă.

Ucraina este unul dintre cei mai mari producători agricoli din
regiunea Mării Negre. Producția de grâu, porumb și floarea-soarelui este
deosebit de intensă. Cu toate acestea, aceste activități au și un impact
semnificativ asupra mediului.

Arderea biomasei după recoltare este o practică
răspândită.
Din cauza războiului, sistemele de monitorizare și control al
mediului au fost avariate, ceea ce a dus la o creștere a arderii
necontrolate.
Emisiile de metan și amoniac provenite de la fermele zootehnice
de mari dimensiuni sunt ridicate.
Deși agricultura în Georgia este în mare parte la scară mică, o
mare parte a populației rurale depinde de agricultură pentru a-și
asigura traiul. Regiunea Batumi de-a lungul coastei Mării Negre este
cunoscută atât pentru cultivarea ceaiului, cât și a porumbului.
În zonele rurale, gunoiul de grajd este uscat și utilizat ca
combustibil.
Reziduurile vegetale sunt arse pentru a curăța câmpurile, ceea ce
duce la formarea de fum dens, în special primăvara și toamna.
Utilizarea pesticidelor nu este reglementată, duce la poluarea
atât a aerului, cât și a surselor de apă.

Poluarea aerului cauzată de arderea în câmp deschis și în agricultură
poate fi prevenită. Pentru a realiza acest lucru:

Arderea miriștilor trebuie strict interzisă și monitorizată în
mod eficient.
Deșeurile organice trebuie reciclate prin compostare sau
producerea de biogaz.
Trebuie promovate bune practici de gestionare în creșterea
animalelor pentru a reduce emisiile de amoniac și metan.
Metodele de fertilizare trebuie îmbunătățite, iar sistemele
agricole controlate și de precizie trebuie încurajate.
Agricultorii trebuie educați pentru a crește gradul de
conștientizare cu privire la poluarea aerului.
Ar trebui instituite sisteme de monitorizare a calității aerului
în zonele rurale, iar datele ar trebui să fie puse la dispoziția
publicului.

Activitățile agricole și arderea în aer liber sunt adesea trecute cu
vederea, dar reprezintă surse semnificative de poluare a aerului.
Persoanele care trăiesc în zonele rurale sunt adesea expuse la această
poluare pentru perioade lungi de timp și se confruntă cu riscuri pentru
sănătate. Aceste practici, care reprezintă o problemă comună în țările
din regiunea Mării Negre, pot fi reduse numai prin cooperare,
monitorizare și sensibilizare. Aerul curat ar trebui să fie un drept nu
numai în orașe, ci și în sate și pe câmpuri.

3.5. Încălzirea domestică și arderea deșeurilor

Când vorbim despre poluarea aerului, ne gândim de obicei la marile
instalații industriale, la vehiculele de pe șosele sau la centralele
electrice. Cu toate acestea, există o altă sursă de poluare care este
adesea trecută cu vederea, dar foarte răspândită: încălzirea domestică
și arderea deșeurilor. În special în lunile de iarnă, utilizarea
combustibililor de calitate inferioară și arderea deșeurilor menajere
pentru a satisface nevoile individuale de încălzire în zonele
rezidențiale deteriorează semnificativ calitatea aerului în multe
așezări, în special în regiunile rurale și cu venituri mici.

Astfel de practici individuale prezintă riscuri semnificative atât
pentru sănătatea umană, cât și pentru durabilitatea mediului. Fumul
provenit de la sobe, arderea cărbunelui și a lemnului și arderea
necontrolată a deșeurilor menajere, cum ar fi nailonul, cauciucul și
plasticul, determină amestecarea directă a particulelor fine și a
gazelor toxice în aerul pe care îl respirăm.

Încălzirea domestică se realizează în principal cu ajutorul sobelor
și cazanelor individuale, în special în zonele fără sisteme de încălzire
centrală. În aceste sisteme se utilizează în mod obișnuit următorii
combustibili:

Cărbune de calitate inferioară (cu conținut ridicat de sulf și
cenușă)
Lemn și rumeguș,
Gunoi de grajd (bălegar uscat),
Deșeuri (cauciuc, plastic, cutii de vopsea, resturi
textile).

Arderea acestor materiale eliberează în atmosferă următoarele
componente nocive:

Particule (PM₁₀ și PM_2,5): aceste particule
pot ajunge în plămâni și pot provoca leziuni ale sistemului
respirator.
Dioxid de sulf (SO₂): asociat cu iritarea gâtului, astm și
afecțiuni cardiace.
Monoxid de carbon (CO): foarte toxic atunci când este inhalat,
poate provoca moartea subită.
Compuși organici volatili (COV) și dioxine: Unii sunt compuși
toxici care pot provoca cancer.
Carbon negru: are efecte negative asupra sănătății și accelerează
schimbările climatice prin creșterea încălzirii atmosferice.

Acești poluanți proveniți din încălzirea domestică sunt cauza
principală a „smogului” (fum + ceață), care este adesea perceput ca
„fum” sau „ceață” în orașe în timpul lunilor de iarnă.

Incinerarea deșeurilor menajere, deși considerată de unii o metodă
ușoară de curățare, duce la poluarea gravă a aerului și a solului.

Deșeurile precum plasticul, vopselele, cauciucul, textilele și
ambalajele eliberează gaze toxice precum dioxinele și furanii atunci
când sunt arse.
Aceste gaze nu numai că reprezintă o amenințare atunci când sunt
inhalate, dar și contaminează alimentele, apa și animalele atunci când
se depun în sol, punând astfel în pericol indirect sănătatea.
Mirosurile emise în timpul incinerării deșeurilor reduc calitatea
vieții persoanelor care locuiesc în zona înconjurătoare.

În plus, arderea necontrolată a deșeurilor duce la probleme de mediu
persistente, cum ar fi riscurile ascunse de incendiu, emisiile de gaze
toxice și contaminarea solului.

Cercetările au arătat că poluarea aerului din interior este de 2-5
ori mai mare decât poluarea aerului din exterior. Acest lucru reprezintă
un risc grav, în special pentru cei care locuiesc în case cu sobe.

Țările riverane bazinului Mării Negre, precum Turcia, Bulgaria,
România și Ucraina, se confruntă cu o presiune semnificativă asupra
calității aerului din cauza încălzirii domestice și a activităților de
ardere a deșeurilor. Aceste practici sunt una dintre principalele cauze
ale poluării aerului, în special în lunile de iarnă. Această problemă,
care are efecte negative atât asupra sănătății, cât și asupra mediului,
ar trebui abordată ca o problemă comună la nivel regional.

În Turcia, încălzirea domestică se face în continuare cu lemne,
cărbuni și bălegar, în special în zonele rurale. În zonele rurale de-a
lungul coastei Mării Negre, se utilizează frecvent lemne de foc și
cărbuni cu putere calorică redusă. În plus, arderea în aer liber a
deșeurilor este încă o practică obișnuită în unele regiuni.

În Bulgaria, arderea cărbunelui și a lemnului este răspândită în
zonele cu venituri mici. În ciuda standardelor stricte de emisii ale
Uniunii Europene, poluarea cu particule provenite din încălzire rămâne
la niveluri ridicate. În orașe precum Varna și Burgas, calitatea aerului
se deteriorează rapid în timpul nopții.

În România, multe locuințe rurale utilizează sisteme individuale de
încălzire. Combustibilii de calitate scăzută, în special în lunile de
iarnă, ridică nivelurile de PM2,5 la niveluri periculoase. În plus,
practica arderii deșeurilor în sobe este răspândită. Deși se
implementează programe de conversie sprijinite de UE, acoperirea
acestora este limitată.

În Ucraina, din cauza daunelor aduse infrastructurii energetice
cauzate de război, multe gospodării recurg la soluții de încălzire
neplanificate. Acest lucru a dus la creșterea arderii de materiale
precum plastic, țesături și cauciuc, crescând riscurile pentru sănătate.
Sistemele tradiționale de sobe sunt răspândite în zonele rurale.

În Georgia, încălzirea domestică în zonele rurale se realizează în
continuare cu ajutorul lemnului, cărbunelui și bălegarului uscat. Din
cauza prețurilor ridicate la energie electrică, oamenii recurg la
mijloace alternative (plastic, cauciuc) pentru a obține combustibil.
Acest lucru duce la eliberarea de substanțe chimice nocive în
atmosferă.

Strategiile care pot fi implementate pentru a preveni poluarea
cauzată de încălzirea domestică și arderea deșeurilor includ:

Promovarea utilizării combustibililor curați și a gazelor
naturale
Îmbunătățirea eficienței energetice prin sprijin pentru
izolare,
Stimulente pentru încălzitoare electrice și pompe de
căldură,
Consolidarea infrastructurii de separare și reciclare a
deșeurilor,
Campanii de sensibilizare în zonele rurale,
Reorganizarea subvențiilor pentru combustibilii rezidențiali
pentru a încuraja soluții ecologice.

Încălzirea domestică și incinerarea deșeurilor sunt surse de poluare
a aerului care pot părea individuale, dar afectează întreaga comunitate.
Această problemă este deosebit de răspândită în zonele rurale și cu
venituri mici din țările riverane Mării Negre. Prin urmare, sprijinirea
metodelor de încălzire ecologice, creșterea accesului la combustibili
curați și sensibilizarea cu privire la gestionarea deșeurilor sunt
esențiale pentru protejarea sănătății publice și crearea unui mediu mai
propice vieții. Nu trebuie uitat că aerul curat nu este doar un drept al
marilor orașe, ci al fiecărei case.

3.6. Activități maritime

Activitățile maritime, în special transportul maritim și operațiunile
portuare, sunt componente importante ale comerțului global și ale
dezvoltării economice actuale. Cu toate acestea, aceste activități, în
special în regiunile cu trafic naval intens, cum ar fi Marea Neagră, au
un impact semnificativ asupra mediului în ceea ce privește poluarea
aerului. Poluarea aerului cauzată de transportul maritim poate afecta
negativ calitatea aerului la nivel regional, dăunând atât ecosistemelor,
cât și sănătății umane.

Navele, în special navele mari de marfă și de pasageri, utilizează de
obicei păcură grea și alți combustibili fosili pentru a-și satisface
nevoile energetice. Aceste tipuri de combustibili eliberează niveluri
ridicate de emisii nocive în timpul arderii:

Dioxid de sulf (SO₂): Datorită conținutului ridicat de sulf din
combustibili precum păcura grea, navele eliberează cantități mari de
SO₂. SO₂ contribuie la formarea ploilor acide și poate provoca boli
respiratorii.
Oxizi de azot (NOx): Emisiile de NOx provenite de la motoarele
navelor contribuie la formarea de ozon (O₃) și particule în atmosferă,
reducând astfel calitatea aerului.
Particule (PM): Particulele fine emise de arderea motoarelor
dăunează sistemului respirator și cresc riscul de boli
cardiovasculare.
Dioxid de carbon (CO₂): Industria transportului maritim
reprezintă o parte semnificativă din emisiile globale de carbon și
contribuie la schimbările climatice.

Transportul maritim nu se limitează la deplasarea navelor;
operațiunile de încărcare și descărcare în porturi, funcționarea
motoarelor navelor și utilizarea macaralelor și a altor echipamente
sunt, de asemenea, surse de poluare a aerului. Utilajele și vehiculele
cu motor diesel utilizate în aceste activități produc emisii de NOx și
PM care afectează negativ calitatea aerului local, în special în zonele
portuare.

Turcia are o coastă lungă de-a lungul Mării Negre, cu orașe portuare
importante, printre care Istanbul, Zonguldak, Samsun, Trabzon și Rize.
Poziția strategică a Turciei în Marea Neagră pentru transportul maritim
este vitală atât pentru comerțul internațional, cât și pentru
transportul regional prin strâmtori.

Comerțul și traficul de tranzit: O parte semnificativă a
traficului naval din Marea Neagră trece prin apele turcești. Acest lucru
crește activitățile de încărcare și descărcare în porturi, prezentând
astfel un risc de poluare severă a aerului în zonele portuare.
Consumul de combustibil și emisiile: Multe nave din Turcia
utilizează în continuare păcură cu conținut ridicat de sulf, ceea ce
contribuie la poluarea aerului și la ploile acide. Creșterea traficului
naval și a activităților portuare, în special în lunile de iarnă, are un
impact negativ asupra calității aerului la nivel regional.
Inițiative de sustenabilitate: Turcia implementează diverse
proiecte pentru a promova utilizarea pe scară largă a sistemelor de
alimentare cu energie electrică la mal în porturi și trecerea la
combustibili cu conținut redus de sulf. În plus, eforturile de
modernizare și inspecțiile de mediu în porturi sunt în
creștere.

Porturile Burgas și Varna, situate pe coasta bulgară a Mării Negre,
joacă un rol central în comerțul exterior și transportul maritim al
țării.

Rolul economic al porturilor: Portul Burgas este un centru
important pentru transportul de produse petroliere și chimice. Portul
Varna este activ în transportul de containere și transportul de
pasageri.
Probleme de mediu: Poluarea aerului cauzată de activitățile
maritime din Bulgaria reprezintă un risc pentru sănătate, în special
pentru persoanele care locuiesc în orașele portuare. Calitatea
combustibililor utilizați și emisiile provenite de la navele mai vechi
se numără printre principalele cauze ale poluării regionale a
aerului.
Eforturi de îmbunătățire: Bulgaria investește în tehnologii
ecologice în porturile sale, în conformitate cu standardele de mediu ale
Uniunii Europene. Sunt în curs de desfășurare campanii de sensibilizare
privind controlul emisiilor și gestionarea deșeurilor.

Portul Constanța, cel mai important port al României de pe coasta
Mării Negre, este un centru comercial regional și unul dintre cele mai
mari porturi din Marea Neagră.

Importanța portului Constanța: Ca nod critic pentru transportul
de mărfuri și pasageri, portul servește ca o punte importantă între
Europa și Asia în rutele comerciale maritime.
Surse de poluare a aerului: Emisiile de SO₂, NOx și particule
provenite din operațiunile portuare și traficul naval afectează negativ
calitatea aerului din jurul portului. În plus, instalațiile industriale
din vecinătatea portului contribuie la poluare.
Sustenabilitate și modernizare: România își modernizează
infrastructura portuară, utilizând macarale și vehicule ecologice și
depunând eforturi pentru a spori accesul navelor la sistemele de
alimentare cu energie electrică de la mal. De asemenea, sunt puse în
aplicare politici care încurajează utilizarea combustibililor cu
conținut redus de sulf.

Ucraina are porturi importante la Marea Neagră, precum Odesa,
Mariupol și Yuzhny. Aceste porturi reprezintă o parte semnificativă din
comerțul exterior al țării.

Amploarea comerțului maritim: Portul Odesa este cel mai mare port
al țării atât în ceea ce privește transportul de mărfuri, cât și cel de
pasageri. Mariupol, pe de altă parte, joacă un rol cheie în exportul de
produse industriale.
Probleme de mediu: Calitatea combustibililor utilizați în
activitățile maritime din Ucraina și eficiența motoarelor navelor ridică
probleme în ceea ce privește poluarea aerului. În jurul porturilor se
observă niveluri ridicate de emisii de gaze de eșapament și poluare cu
praf.
Managementul mediului: Ucraina depune eforturi pentru a
îmbunătăți gestionarea porturilor și pentru a investi în tehnologii
ecologice în sectorul maritim, în vederea respectării standardelor
internaționale și a reducerii impactului asupra mediului. Cu toate
acestea, provocările politice și economice afectează acest
proces.

Portul Batumi este un important punct de transbordare pentru comerțul
regional. Infrastructura portuară din Georgia este în curs de dezvoltare
și se depun eforturi pentru trecerea la practici maritime durabile.

Activitățile maritime joacă un rol economic indispensabil în țările
riverane Mării Negre, iar impactul lor asupra mediului capătă o
importanță din ce în ce mai mare. Turcia, Bulgaria, România, Ucraina și
alte țări costiere iau măsuri pentru a reduce poluarea aerului prin
tehnologii curate, cum ar fi modernizarea infrastructurii portuare,
utilizarea combustibililor cu conținut redus de sulf și sistemele de
alimentare cu energie electrică de la mal. Cu toate acestea, realizarea
unui sector maritim durabil fără cooperare regională și politici comune
de mediu nu este posibilă. Este foarte important ca aceste țări să
acționeze împreună pentru a menține Marea Neagră curată și
sănătoasă.

Pentru a reduce impactul activităților maritime asupra poluării
aerului, sunt puse în aplicare diverse reglementări internaționale și
regionale și progrese tehnologice:

Îmbunătățirea calității combustibilului: Cerința de a utiliza
combustibil cu conținut redus de sulf, implementată de Organizația
Maritimă Internațională (OMI), este un pas important în reducerea
emisiilor.
Zonele de control al emisiilor (ECA): Zonele ECA potențiale din
Marea Neagră ar impune navelor să respecte standarde de emisii mai
stricte.
Tehnologii electrice și hibride: Utilizarea sistemelor electrice
și hibride în motoarele navelor reduce consumul de combustibili fosili
și minimizează poluarea.
Utilizarea energiei curate în porturi: Prin utilizarea
echipamentelor electrice și a sistemelor de alimentare cu energie
electrică de la mal în operațiunile portuare, motoarele navelor pot fi
oprite, îmbunătățind astfel calitatea aerului în jurul
portului.
Monitorizare și inspecție strictă: Monitorizarea regulată a
gazelor de eșapament ale navelor este necesară pentru a asigura
respectarea standardelor de mediu.

Activitățile de transport maritim reprezintă o parte importantă atât
a dezvoltării economice, cât și a riscurilor de mediu în regiunea Mării
Negre. Poluarea aerului cauzată de aceste activități amenință atât
sănătatea umană, cât și ecosistemele. Cu toate acestea, adoptarea pe
scară largă a practicilor durabile și ecologice pot contribui la
atingerea obiectivelor privind aerul curat. Cooperarea regională și
respectarea reglementărilor internaționale sunt esențiale pentru
viitorul Mării Negre.